La cea de-a cincea editie a turneului “Cupa de Cristal - BMW” au participat 68 de jucatori din tara dar si din strainatate, numar record la această ediţie care spune mult de pasiunea pentru acest sport în România, chiar dacă ne aflăm într-o ţară unde de obicei trebuie să parcurgi câteva sute de kilometri pentru cel mai apropiat teren de golf.
Competiţia a avut toate ingredientele unui eveniment deosebit: un format cu trei zile, parteneri puternici care onorează sportul şi un trofeu care poartă semnătura unui mare artist plastic roman – Alexandru Ghilduş.
Organizată sub egida AJGR (Asociația Jucătorilor de Golf din România) “Cupa de Cristal BMW” este inclusă în CNJ-Certinvest (Clasamentul Național al Jucatorilor – Certinvest) cu un coeficient de punctaj ridicat.
Organizatorii au pregătit un program variat şi în afara terenului de golf, cu BBQ şi o festivitate de premiere marcată de multe momente inedite. În premieră absolută în România, jucătorii au fost prezentaţi în concurs de către celebrul DJ Pro Fm – Nono Semen.
Pe parcursul turneului jucatorii au testat 4 dintre modele BMW şi au putut să descopere în avanpremieră cel mai nou reprezentant al mărcii, noul BMW Seria 6 Coupe. Evenimentul a fost, de altfel, prima ocazie în care noul model a fost prezentat oficial publicului, la numai o săptămână de la expozitia modelului la Salonul Auto de la Frankfurt.
Castigatorii trofeelor - Editia 2011
|
Categoria I Locul I - Dorin Mateiu Locul II - Bogdan Neagu Locul III - Dorin Mihai |
Premii speciale Longest drive: Florin Vinersar Nearest to the pin: Daniel Morar Birdie Trophy: Alexandru Bărbăt Eagle Trophy: Ana Maria Coman Eagle Trophy: Laurențiu Coman |
|
Categoria a II-a Locul I - Mirel Tomescu Locul II - Sorin Tiplea Locul III – Bogdan Focsa |
Duminică, 25 septembrie, a avut loc ”Cupa oraselor”, competiţie pe echipe unde câştigătoare a fost perechea formata din Laurențiu Coman si Iulian Străjan.
Mulțumim pentru sprijin tuturor sponsorilor si partenerilor: Sponsor titular - BMW Romania, Sponsori și parteneri: Tarom - transportator aerian oficial al competiției, Stihl, Hexol, Golf Store, Crama Oprișor, Pilsner Urquell, Johnnie Walker, Snack Attack, QB Promotion, Carla Brillanti; parteneri media: Money Channel, revista Jucatorul de Golf precum și Clubului de Golf Paul Tomița din Pianu de Jos.
Daca doriti sa lasati un comentariu, va rugam sa completati formularul de mai jos.
Trebuie sa fiti logati ca sa publicati un comentariu.
1 Comentariu
cupa de cristal 2011,a avut organizarea impecabila,atmosfera somptuoasa, de inalta clasa, plina de fast.A fost, este si va fi o competitie ce nu trebuie sa lipseasca din agenda competitionala a nici unui golfer.
VA MULTUMIM,DOMNULE D.CONDRATOV!
CU RESPECT SI CONSIDERATIE,MIREL TOMESCU